#7 Șantajul Emoțional
Șantajul emoțional - din exterior poate părea evident, dar când te afli în mijlocul lui, e mult mai confuz.
Deși șantajul emoțional nu reprezintă în sine un abuz grav, el ajunge să genereze niște riscuri care pun în pericol relațiile noastre cele mai importante și chiar periclitează respectul față de sine. Aș spune că în primul rând afectează relația noastră cu noi înșine, iar mai apoi afectează relația cu ceilalți.
Un șantaj este ca o tranzacție, de aceea e esențial să-ți dai seama care este partea ta, cum contribui tu la menținerea lui. Fiecare tip de șantaj are la bază o amenințare („Dacă…, atunci.”), mai mult sau mai puțin evidentă. De multe ori, șantajul presupune un mesaj implicit, care se transmite mai degrabă atitudinal, comportamental, nu neapărat explicit, prin cuvinte (de aceea este și greu de observat, de multe ori).
În acest episod, am explorat ce înseamnă șantajul emoțional, ce presupune, cum apare, de ce apare, care este cercul lui vicios, cine este mai predispus la „a cădea pradă” unui șantaj emoțional și ce poți face în acest sens pentru a-ți redobândi echilibrul interior.
Dacă și tu te simți șantajat, aș vrea să-ți reamintesc că nu ești singur. Șantajul emoțional este o dilemă de care au parte mulți oameni.
☎️ Pentru programari:
🌍 www.echilibrupentrusuflet.ro sau
📞 +40 (770) 949.093
💼 Servicii 👇
http://www.echilibrupentrusuflet.ro/servicii
🤝 Contact 👇
http://www.echilibrupentrusuflet.ro/contact
👩⚕️ Despre mine👇
http://www.echilibrupentrusuflet.ro/about
📚 Jurnalul Psihologului 👇
http://www.echilibrupentrusuflet.ro/articles
👉 Mă găsești și pe Twitter 🦜
https://twitter.com/EchilibruSuflet
👉 Sau Instagram 📸
https://www.instagram.com/echilibrupentrusuflet
👉 Sau Facebook 🗣
https://www.facebook.com/EchilibruPentruSuflet
Muzica:
––––––––––––––––––––––––––––––
Fresh Up by tubebackr https://soundcloud.com/tubebackr
Creative Commons — Attribution-NoDerivs 3.0 Unported — CC BY-ND 3.0
Free Download / Stream: https://bit.ly/2V8TcH1
Music promoted by Audio Library https://youtu.be/GFMgnLRhVYw
––––––––––––––––––––––––––––––
Coffee by Alex-Productions https://soundcloud.com/alexproduction
Creative Commons — Attribution 3.0 Unported — CC BY 3.0
Free Download / Stream: https://bit.ly/3IwaQZy
Music promoted by Audio Library https://youtu.be/QfADnDnhEAQ
––––––––––––––––––––––––––––––
Song: LiQWYD - We Got Something
Music provided by Vlog No Copyright Music.
Creative Commons - Attribution 3.0 Unported
Video Link: https://youtu.be/7Rj182Kt-FU
––––––––––––––––––––––––––––––